Ciclul Anatomia Invizibilului · lumină, tensiune, formă Cycle Anatomy of the Invisible · light, tension, form
20 lucrări digitale 20 digital works
Năzuința exagerată spre originalitate mi s-au părut întotdeauna suspectă și am tratat-o ca pe o rătăcire de la calea cea bună. În seria de lucrări digitale "Țesături", elementul principal ales și în jurul căruia am formulat construind conceptul cu tema înnoirii, este țesătura, de fapt resturile de țesături. Acesta reprezintă elementul la care se poate renunța sau de regulă elementul la care se renunță când apare înnoirea. Refacerea, repararea, regenerarea, transformarea resturilor de țesături. Ferindu-mă și manifestând o tendință pronunțată, poate prea pronunțată aș zice chiar, de a nu căuta bizarul și de a nu deveni un artist modern "periculos" (aici- care se îndepărtează de la o temă, principiu, etc sau care nu corespunde în mod natural unui curent artistic, caracterizat prin divagări uneori fără sens ori perseverează în forme în care șansele de reușită sunt sub limita rezonabilă în raport cu referința...), am abordat într-o manieră călduță tema înnoirii. Resturi de țesături folosite, refolosite pentru a crea noul, frumosul. Simțindu-mă eliberată de tirania formulelor de orice natură, căutând să transmit mesajul prospețimi, împrospătării, am transformat resturi de țesături gălăgioase în elemente cu caracter de noutate. Noua lume realizată din resturi de țesături nu se opune naturii ci o dezvăluie în ce are aceasta mai adânc și/ sau permanent: în frumusețe.
Lavinia Bujor-Deaconu
The exaggerated pursuit of originality has always seemed suspicious to me, and I have regarded it as a departure from the right path. In the digital series Weavings, the central element around which I developed the concept of renewal is the fabric itself—or, more precisely, remnants of fabric. These fragments represent what is most often discarded whenever renewal takes place. Reconstruction, repair, regeneration, and transformation through fabric remnants. Consciously avoiding the pursuit of the bizarre—and resisting the temptation to become what might be called a "dangerously modern" artist, one who abandons meaningful themes or principles in favour of arbitrary experimentation or forms whose chances of meaningful expression are minimal—I approached the theme of renewal with deliberate restraint. Used and reused pieces of fabric become the material from which the new and the beautiful emerge. Feeling liberated from the tyranny of predetermined formulas of any kind, and seeking to convey a sense of freshness and renewal, I transformed these vibrant remnants into visual elements charged with novelty. The new world constructed from discarded fragments of fabric does not oppose nature; rather, it reveals what is most profound and enduring within it: beauty.
Lavinia Bujor-Deaconu
Ciclul Anatomia Invizibilului Anatomy of the Invisible Cycle