Ciclul Anatomia Invizibilului · lumină, tensiune, formă Cycle Anatomy of the Invisible · light, tension, form

Seria Cuplul The Couple Series

59 lucrări digitale 59 digital works

CUPLUL
Amorul ori imaginația adaugată instinctului.

Fiecare timp, fiecare rasă, popor, îi va întipări amorului o formă, un limbaj caracteristic particular. Fiecare cuplu va socoti că îl recreează în felul său. În seria de lucrări „Cuplul”, am definit amorul ca imaginație adăugată instinctului.

Neconfundându-l cu căsătoria care a fost stabilită, întemeiată și pentru scopuri sociale, morale, religioase, am cuprins amorul redându-l ca element civilizator. Amorul în general cu fața dublă se reliefează în această serie ca un reflex al unui paradis neatins de frumusețile vizibile ale lumii materiale.

Pe fondul contrastant al unui calm plat, am evocat și/sau construit zugrăvind interacțiuni între un el și o ea, o iubire care nu a renunțat la chipul sentimentelor, emoțiilor, trăirilor. În locul chipului cu care suntem obișnuiți să releve, să emane prin grimase definitorii unei trăiri, am folosit forme ce redau implicarea expresivă a întregului corp, renunțând în totalitate la trăsăturile constitutive ale feței, mâinilor și picioarelor. Urmând un sistem de codificare dat de direcții și unghiuri cu ajutorul căruia forma-corp e capabilă să parcurgă infinite forme de expresie, am realizat combinații, variante de înfățișări ușor descifrabile cu posibilități de emoții adecvate, o dimensiune în care scânteia divină prezentă sub forma amorului, iubirii nu necesită corp fizic explicit pentru a se manifesta, având ca rezultat trăiri precum: entuziasmul, dorul, liniștea, splendoarea, certitudinea, ardoarea, sinceritatea, intimitatea, regretul, relaxarea, contemplația, compasiunea, impasul și altele.

Pornind de la ce spunea Sfântul Ioan Gură de Aur — când Dumnezeu l-a făcut pe om a sădit în fiecare regula conștiinței. Arăt în seria de lucrări „Cuplul” o iubire cristalizată, un amor creator de frumusețe, artă și poezie, capabil să civilizeze ființe, suflete omenești. Toate acestea putând transforma modul în care vedem lumea în general, punând privitorul în punctul de a experimenta o trăire fără a avea parte de vederea arhicunoscutelor trăsături faciale

Lavinia Bujor-Deaconu

THE COUPLE
Love, or imagination added to instinct.

Every era, every race, and every nation will imprint upon love a distinct form and a characteristic language. Every couple will believe they are recreating it in their own unique way. In the series of works entitled "The Couple," I have defined love as imagination added to instinct.

Refusing to conflate love with marriage—which was established and founded also for social, moral, and religious purposes—I have conceptualized it, rendering it as a civilizing element. Love in general, with its dual nature, emerges in this series as a reflection of a paradise untouched by the visible beauties of the material world.

Against the contrasting backdrop of a flat calm, I have evoked and constructed interactions between a "him" and a "her," depicting a love that has not abandoned the countenance of feelings, emotions, and inner experiences. Instead of the face we are accustomed to seeing reveal and emanate a state through defining grimaces, I utilized forms that render the expressive involvement of the entire body, entirely renouncing the constitutive features of the face, hands, and feet. Following a codification system dictated by directions and angles—through which the body-form is capable of traversing infinite expressions—I achieved combinations and variations of easily decipherable appearances with the potential for fitting emotions. This establishes a dimension where the divine spark, present in the form of love, requires no explicit physical body to manifest. The results are raw experiences such as:enthusiasm, longing, tranquility, splendor, certainty, ardor, sincerity, intimacy, regret, relaxation, contemplation, compassion, impasse, and others.

Drawing from the words of Saint John Chrysostom—when God made man, He planted the rule of conscience in everyone—I demonstrate in "The Couple" a crystallized love. This is a love capable of creating beauty, art, and poetry, and capable of civilizing human beings and souls. All of this can transform the way we perceive the world in general, positioning the viewer to experience pure emotion without the presence of familiar facial features.

Lavinia Bujor-Deaconu

Desfătare #1

Desfătare Delight

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Respirații #2

Respirații Breaths

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Naturalețe #3

Naturalețe Naturalness

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Eleganță #4

Eleganță Elegance

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Dor #5

Dor Longing

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Confesiune #6

Confesiune Confession

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Certitudine #7

Certitudine Certainty

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Intimitate #8

Intimitate Intimacy

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Regret #9

Regret Regret

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Hrana vie #10

Hrana vie Living Food

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

12 noiembrie #11

12 noiembrie November 12th

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Presupuneri #12

Presupuneri Assumptions

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Compasiune #13

Compasiune Compassion

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Impas #14

Impas Impasse

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Sofisticat #15

Sofisticat Sophisticated

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Amuzament #16

Amuzament Amusement

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Dorințe și atenții #17

Dorințe și atenții Desires and Attentions

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Iarna #18

Iarna Winter

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Promenada #19

Promenada Promenade

70×100cm · seria Cuplul 70×100cm · The Couple Series

Ciclul Anatomia Invizibilului Anatomy of the Invisible Cycle

A n a t o m i a
Invizibilului