Ciclul Anatomia Invizibilului · lumină, tensiune, formă Cycle Anatomy of the Invisible · light, tension, form
33 lucrări digitale 33 digital works
Seria „Bosonul Higgs – Particula lui Dumnezeu" pornește de la o formă de personificare a bosonului, respectiv de la încercarea de a reprezenta vizual o realitate invizibilă. Mai amplu spus, lucrarea propune o paralelă între existența acestei particule fundamentale și modul în care conștiința umană organizează, interpretează și atribuie sens lumii.
La prima vedere, o asemenea reprezentare a bosonului Higgs — una dintre cele mai importante descoperiri ale fizicii contemporane — ar putea fi considerată irațională. Totuși, în încercarea de a reda vizual câmpuri și realități care nu pot fi percepute direct, am apelat la o forță integratoare de natură culturală și estetică: personificarea. Materializarea invizibilului devine astfel expresia unei relații profunde dintre lumea perceptibilă și cea imperceptibilă, sugerând o permanentă întrepătrundere și interdependență între acestea.
În cadrul seriei, bosonul apare asemenea unui personaj născut printr-un proces de transfer de sens și de sinestezie artistică. Această abordare pornește de la ideea că experiența estetică se constituie prin convergența senzațiilor, percepțiilor și semnificațiilor. Nu este întâmplător faptul că termenul „estetică" își are originea în conceptul de *aisthesis*, care desemnează percepția senzorială. În acest context, sinestezia devine un instrument de amplificare a imaginației și de extindere a posibilităților de reprezentare.
Transferul de sens reprezintă mecanismul prin care elemente aparținând experienței umane sunt atribuite unei entități care, prin natura sa, rămâne inaccesibilă percepției directe. Astfel, bosonul este învestit cu trăsături precum viață, mișcare, emoție, elan sau pasiune. Această atribuire nu urmărește o descriere științifică a particulei, ci construirea unei imagini simbolice capabile să apropie privitorul de misterul existenței sale.
Prin intermediul unor elemente recurente, precum lupa și fantele translucide, am urmărit să sugerez atât caracterul investigativ al cercetării științifice, cât și ideea unui univers care continuă dincolo de ceea ce poate fi observat. Aceste simboluri devin puncte de trecere între cunoscut și necunoscut, între ceea ce este revelat și ceea ce rămâne ascuns.
Procesul de abstractizare joacă un rol esențial în această serie. Înțeleasă ca operație a gândirii prin care elementele constitutive ale realității sunt desprinse de aparența lor materială, abstractizarea permite explorarea unor dimensiuni invizibile ale existenței. În acest sens, lucrările seriei „Bosonul Higgs – Particula lui Dumnezeu" reprezintă rezultatul unei elaborări raționale aplicate asupra materialului emoțional, cu scopul de a face perceptibile forme și structuri care nu pot fi observate cu ochiul liber.
Caracterul organic atribuit bosonului consolidează acest transfer de calități și susține procesul de reconfigurare simbolică. Particula devine astfel mai mult decât un concept științific: ea se transformă într-o prezență artistică, într-un personaj metaforic care mediază întâlnirea dintre știință, imaginație și experiența estetică.
Lavinia Bujor-Deaconu
The series "Higgs Boson – The God Particle" originates from an act of personification, an attempt to give visual form to an invisible reality. More broadly, it proposes a parallel between the existence of this fundamental particle and the way human consciousness organizes, interprets, and assigns meaning to the world.
At first glance, such a representation of the Higgs boson—one of the most significant discoveries of contemporary physics—might appear irrational. Yet, in seeking to render visible fields and realities that cannot be directly perceived, I have employed a culturally and aesthetically integrative force: personification. Rendering the invisible tangible becomes an expression of the profound relationship between the perceptible and the imperceptible worlds, suggesting a continuous interpenetration and interdependence between them.
Within this series, the boson emerges as a character born through a process of synesthetic association and semantic transfer. This approach is grounded in the idea that aesthetic experience arises through the convergence of sensations, perceptions, and meanings. It is no coincidence that the term *aesthetics* derives from the Greek concept *aisthesis*, which refers to sensory perception. In this context, synesthesia becomes a means of amplifying imagination and expanding the possibilities of representation.
Semantic transfer functions here as the mechanism through which attributes belonging to human experience are assigned to an entity that, by its very nature, remains inaccessible to direct perception. The boson is therefore endowed with qualities such as life, movement, emotion, aspiration, and passion. This attribution does not seek to provide a scientific description of the particle; rather, it constructs a symbolic image capable of bringing the viewer closer to the mystery of its existence.
Through recurring visual elements such as the magnifying glass and translucent apertures, I sought to evoke both the investigative character of scientific research and the idea of a universe that extends beyond what can be observed. These symbols become thresholds between the known and the unknown, between what is revealed and what remains hidden.
The process of abstraction plays a fundamental role throughout the series. Understood as an operation of thought that separates the constituent elements of reality from their material appearance, abstraction allows the exploration of invisible dimensions of existence. In this sense, the works of the series "The Higgs Boson — The God Particle" represent the result of a rational engagement with emotional material, aiming to make perceptible forms and structures that cannot be seen by the naked eye.
The organic character attributed to the boson reinforces this transfer of qualities and supports the process of symbolic reconfiguration. The particle becomes more than a scientific concept: it is transformed into an artistic presence, a metaphorical character that mediates the encounter between science, imagination, and aesthetic experience.
Lavinia Bujor-Deaconu
#1
#1 #1
100×130cm · seria Bosonul Higgs - Particula lui Dumnezeu 100×130cm · The Higgs Boson - The God Particle Series
#2
#2 #2

#3
#3 #3

#4
#4 #4

#5
#5 #5

#6
#6 #6

#7
#7 #7

#8
#8 #8

#9
#9 #9

#10
#10 #10

#11
#11 #11

#12
#12 #12

#13
#13 #13

#14
#14 #14

#15
#15 #15

#16
#16 #16

#17
#17 #17

#18
#18 #18

#19
#19 #19

#20
#20 #20

#21
#21 #21

#22
#22 #22

#23
#23 #23

#24
#24 #24

#25
#25 #25

#26
#26 #26

#27
#27 #27

#28
#28 #28

#29
#29 #29

#30
#30 #30

#31
#31 #31

#32
#32 #32

#33
#33 #33

Ciclul Anatomia Invizibilului Anatomy of the Invisible Cycle