"Cred in inteligenta materiei"
Întrețeserea de relații la nivelul elementelor naturii, elementelor unui peisaj, determină treapta de evoluție a indivizilor umani ce trăiesc sau nu într-un spațiu-timp.
Imaginea asupra culturii folclorice, tradiționale românești, a cuprins dintotdeauna reprezentări fidele, conforme cu realitatea, ale câmpului, pământului, locurilor...; de la căpița de fân la carul cu boi.
În conștiința artistică, aceasta reprezintă o "verigă" într-un lanț evolutiv de stări inițiată prin atitudini ce oferă în sens spațial o timbralitate specifică, simultană cronologic cu o actualitate în care existența și funcția industrializării nu ajunsese să creeze structuri și restructurări specifice acesteia.
Etapa, "veriga" stilistică, edifica ochiul privitorului printr-o puternică notă afectivă.
În seria "Landșaft" am redefinit peisajul, păstrând modelul structural-tematic, referențial, apelând la "arsenalul" considerat expresiv în postmodernitate, anume forma geometrică.
Altfel spus m-am folosit de înstrăinarea (printr-un ansamblu al manifestărilor imaginației mai mult sau mai puțin conforme) de realitate pentru a redefini spațio-temporal locuri devenite vizibile cu ajutorul formelor geometrice, neîndepărtându-mă de referentul cultural definit prin integritate valorică, echilibru, suficiență, completitudine, coerență.
Funcția centrifugă îndreptată către atmosfera provocată de paleta coloristică, s-a descris drept reacție compensatorie în păstrarea și amplificarea notei (afectivizante).
Dorind să reprezint într-un credibil și autentic mod stilistic peisajul, am acordat o binemeritată întâietate liniilor de resubstanțializare, aducând ochiul privitorului postmodern, ajutată de o atitudine oarecum romantizată, la o edificare rapidă dată de forma geometrică, folosită cu funcția de element estetic constitutiv.
În vederea stabilirii unei comunicări vizibile între cele două "regnuri" ale conștiinței, cel vechi și cel pe care-l propun în succesiunea de lucrări din seria "Landșaft", am organizat discursul estetic amplificându-l printr-o grilă de stări afectiv-subiective, reactualizând cu ajutorul memoriei și sau imaginarului câmpul spațio-temporal, la care fac referire.
Lavinia Bujor-Deaconu




































































Lucrarile digitale din acest catalog pot fi printate pe diverse materiale, flexibile sau rigide (hartie fotografica pe baza de argint, hartie fotografica destinata printului digital, panza de bumbac, polipropilena, forex, dibond-metalic, lemn, etc.)
Datorita calitatii la care au fost create lucrarile, printurile se pot realiza si la dimensiuni foarte mari, intre 1.5m si 3m, la rezolutii de 1200-2400 DPI (super foto), pe utilaje de ultima generatie, in 6-12 culori.
Pentru protejarea printului de calitate exceptionala obtinut, acesta se poate lamina lucios sau mat. In catalog sunt indicate/ sugerate dimensiunile lucrarilor si ramele corespunzatoare, recomandate de artist.
Conform legislatiei in vigoare, reproducerea unei lucrari unicat sau copiile realizate dupa lucrari care nu sunt unicat (de ex. lucrari de arta digitala), sunt considerate lucrari originale daca sunt realizate de catre autor si cu acordul acestuia.
Lucrarile/ reproducerile/ copiile, sunt insotite de un Certificat de Autenticitate semnat in original de catre autor, certificat care atesta si garanteaza originalitatea, autenticitatea si dreptul de autor asupra lucrarii de arta care face parte din creatia artistei. De asemenea certificatul specifica dupa caz daca lucrarea este unicat, sau in cazul reproducerii/ copiei, nr. de reproduceri/ copii anterioare.
Reproducerea integrala sau partiala, sub orice forma, a continutului acestei pagini (text, concept, lucrare, etc.), fara acordul autorului, este strict interzisa.