"Cred in inteligenta materiei"
Adam si Eva
O relatare a consecintelor pacatului originar.
Marturisesc faptul ca in ceea ce ma priveste, evolutia gandirii artistice de-a lungul multor ani a purtat amprenta luptei intre nou si vechi.
Daca in muzica auzul este judecatorul cel mai bun, inseamna ca in ceea ce este arta plastica, vazul ar fi in rolul judecatorului.
Mi-am propus cu indrazneala ca in seria de lucrari "Adam si Eva", unde Adam este omul in general ca nume colectiv pentru neamul omului si Eva mama celor vii, sa redau consecinte actuale sau mai putin actuale ale incalcarii poruncii Divine.
O iesire din starea originala de nevinovatie.
Pornind de la conceptul de pacat originar, folosind metaforic numele de Adam si Eva, am evidentiat consecinte ajunse in actualitate, reiesite din conflictul primordial, nedorind sa le ordonez in sfere de bune sau rele, pozitive, negative.
Aceasta serie este o relatare a consecintelor ce deriva din punctul 0 descris ca pacat originar. O relatare a unor consecinte simple derivate din ideea care a cucerit cu statornicie inimile si mintile oamenilor, care a provocat lupte de idei sau a schimbat vieti, aceea a cuplului originar, a dualitatii sau/si polarizarii, fara de care multe din credintele sau manifestarile noastre nu ar exista.
Adam si Eva ar fi printre primele idei cu caracter dramatic din istoria omenirii.
A subordona gandirea artistica unei astfel de idei din Cartea Genezei, a fost destul de periculos si acest lucru deoarece putea duce la o dezorganizare a formei in orice moment, la trivializarea frumusetii sensului. Nefiind preocupata de veridicitatea ideii in sine sau a sugerarii unei actiuni care ar arata intamplarea, firul povestii, creand forme ce descriu o opera anterioara, am gandit lucrarile pornind de la povestea stiuta Adam si Eva insa transformata in prolegomena.
Un ansamblu de notiuni preliminare cu care am creat consecinte care parcurgand aproape patologic un drum in arcul temporal, sunt regasite dar neargumentate in forma intr-o actualitate aparent incompatibila cu povestea de origine. Am acceptat ideea conform careia problema fundamentala a artistului contemporan este aceea de a gasi o "forma" in arta care sa se poata adapta cerintelor vremii.
Benzi translucide
Sistemele de benzi translucide, semiopace, semitransparente din care am creat contururi, redand plastic fapte, idei, reprezentand structuri ale obiectelor, a fost optiunea posibila, metoda de abordare. Nu am ales reproducerea efectiva a obiectelor ci mai degraba am interpretat structuri geometrice pentru a face vizibila expresia.
Pornind de la observarea directa a elementelor din realitatea inconjuratoare, cunoscuta si accesibila, am transformat prin constructii, modelari plieri, elementul-motiv "banda translucida", prelucrand informatia vizuala in conformitate cu tema seriei, realizand creatii functionale cu continut geometric.
Descrierea formei folosind limbajul matematic, geometric, a fost alegerea fireasca. Elementul motiv banda translucida a folosit la crearea de siruri repetitive din care am conturat forme intuitiv-functionale. Adaugand atractie vizuala compozitiilor geometrice cu o paleta de culori vibrante, am evidentiat modele si forme complexe pentru a obtine o experienta vizuala deja cunoscuta privitorului prin prisma acceptiunilor actuale si/ sau moderne in materie de culoare.
Frumusetea "complicata" adusa de elementele geometrice m-a ajutat sa creez o expresie artistica bogata in perspective vizuale prezentand totodata una din calitatile conferite de aceasta: eleganta formelor geometrice.
Pacatul originar
Consecintele acestuia si Banda translucida.
Lavinia Bujor-Deaconu




































Lucrarile digitale din acest catalog pot fi printate pe diverse materiale, flexibile sau rigide (hartie fotografica pe baza de argint, hartie fotografica destinata printului digital, panza de bumbac, polipropilena, forex, dibond-metalic, lemn, etc.)
Datorita calitatii la care au fost create lucrarile, printurile se pot realiza si la dimensiuni foarte mari, intre 1.5m si 3m, la rezolutii de 1200-2400 DPI (super foto), pe utilaje de ultima generatie, in 6-12 culori.
Pentru protejarea printului de calitate exceptionala obtinut, acesta se poate lamina lucios sau mat. In catalog sunt indicate/ sugerate dimensiunile lucrarilor si ramele corespunzatoare, recomandate de artist.
Conform legislatiei in vigoare, reproducerea unei lucrari unicat sau copiile realizate dupa lucrari care nu sunt unicat (de ex. lucrari de arta digitala), sunt considerate lucrari originale daca sunt realizate de catre autor si cu acordul acestuia.
Lucrarile/ reproducerile/ copiile, sunt insotite de un Certificat de Autenticitate semnat in original de catre autor, certificat care atesta si garanteaza originalitatea, autenticitatea si dreptul de autor asupra lucrarii de arta care face parte din creatia artistei. De asemenea certificatul specifica dupa caz daca lucrarea este unicat, sau in cazul reproducerii/ copiei, nr. de reproduceri/ copii anterioare.
Reproducerea integrala sau partiala, sub orice forma, a continutului acestei pagini (text, concept, lucrare, etc.), fara acordul autorului, este strict interzisa.