argument

Procesul de diseminare a sacrului in arta digitala, mai exact in universul postmodern, nu se vrea a fi o dislocare sau anihilare a traditiei, ci o pozitionare a discursului sacru intr-o modernitate a carei substanta cumuleaza continuu limbaj profan, laic. In sens artistic am elaborat un nou set de valori in propria -mi gandire creativa.

Ilustrarea unui tip de atitudine insuficient conturata dar suficient de detaliata incat sa incarce personajele din aceasta serie cu cruditate afectiva, face ca aceasta sau mai exact spus simplitatea lucrarilor sa ajunga sa le situeze intr-un plan mult mai apropiat publicului privitor. Intensitatea expresiei si concentrarea substantiala a seriei de lucrari, am realizat-o prin aparitia sacrului concentrat in simbolul crucii, aceasta purtata fiind de fiecare personaj. "Duminică sau Femeia din care nu a fost extrasă credința", este o serie ce am gandit-o plasata intr-o actualitate cu probleme legate de interactiune, intr-o duminica in care lumescul se intalneste cu sacrul. Miza unei asemenea estetici este relatarea trasaturii distinctive oferita de sacru, ca refugiu intr-o realitate data de neputinta evitarii curgerii profanului prin vietile oamenilor. Altfel spus, putem considera aceasta alaturare de trasaturi si simboluri folosite in lucrari drept componenta a unui ansamblu necesar postmodernismului, devenind o ecuatie prioritara intr-o lume ce nu se descrie sub egida multiculturalitatii, pseudocunoasterii.

Intensificarea expresiei am realizat-o prin aparitia concentrarii substantiale a discursului pe unul din simbolurile sacralitatii. Crucea. Cu o asemenea estetica am cautat sa metaforizez dainuirea. In acest context estetic, vad dainuirea ca proces imediat necesar, un fenomen ce-si transforma aparenta dar nu si continutul. Personajele capata semnificatii estetice definite mai degraba ca stare a unei mentalitati individuale, contopita, situata peste un mental colectiv, pentru care crucea constituie principalul simbol reprezentand jertfa de rascumparare a umanitatii, sau/si o raspantie a umanului.

Intrepatrunderea amplificativa a celor doua lumi aparent distincte, cea a sacrului si cea a laicului, am gandit-o ca o simbioza care sa defineasca o constanta functionala, aceasta constanta reprezentand si definind specificul dainuirii. M-am limitat din motive de unitate estetica la articularea specificului in modernitatea culturala europeana, unde crucea, simbol al crestinatatii, capata amplificat efervescenta referentiala. Constelatia trasaturilor surprinse in fiecare personaj din lucrarile acestei serii in contrast cu simbolul unic crucea, face ca trimiterea imediata la o comunitate umana crestina, sa poarte cu ea definitia salvatorului. Totodata defineste si teama pierderii ireversibile a unor valori din ancestralitatea imemoriala.

Marimea distantei temporale intre trasaturile definitorii celor doua lumi sacra si laica, puse intr-un context estetic configurat prin atitudini ale personajelor, declanseaza o reconfigurare substantiala fara a cenzura structurile sacrului. A fost interesant sa remarc faptul ca in final desi lucrasem cu modulul-tip atitudinea, se nascuse inevitabil intre simbolurile contrastante folosite. o coerenta si o coeziune constanta a structurilor nou aparute. Crucea, simbolul care ofera asemanarea, similitudinea, este cel care totodata functioneaza in fiecare lucrare a seriei, ca element antinomic. Fara o pierdere a identitatii lumii sacre, fara o contaminare a "credintei adevarate", am conturat estetic femeia ca depozitar de elemente religioase, sacre, prin constituirea unei memorii colective sursa.

Pentru a reda varietatea, am folosit in portretele componente din aceasta serie asimetrii neasteptate si elemente de vestimentatie lamuritoare, care in procesul efectiv al creatiei, justifica axa temporala si completeaza expresivitatea in manuirea limbajului artistic pentru a fi lesne de inteles. Analizand faptul ca privitorul este mai obisnuit sa judece elementele legate de continut, decat limbajul operelor artistice, m-am folosit de elementele vestimentare comune epocii noastre, in tandem cu elementul crucea, simbol sacru, transformat aici in accesoriu definindu-l ca fiind un motiv- aparitie familiara.

Fara sa fi pierdut elementele-simbol din lucrarile acestei serii intr-un primitivism nefunctional, am sintetizat in linii unitare alcatuind cu ajutorul liniilor imprecise reprezentari necesare cu intentii exacte pentru definirea esteticii.
Lavinia Bujor-Deaconu